Prima despărțire: cum ne ajutăm copilul să se acomodeze blând la creșă sau grădiniță?

Este o etapă pe care am traversat-o recent și eu, ca mamă, cu fetița mea cea mică, și care mi-a reamintit cât de importantă poate fi această tranziție atât pentru copil, cât și pentru părinte.

Se schimbă programul dimineților, apar oameni noi în viața copilului, alte rutine, alte locuri și, poate pentru prima dată, perioade mai lungi în care copilul și părintele își petrec ziua separat.

Pentru un adult, creșa sau grădinița poate însemna o clădire nouă, o educatoare și câteva ore în care copilul rămâne acolo. Pentru un copil de un an, doi sau trei ani, schimbarea poate fi mult mai mare. Dintr-odată, mama sau tata pleacă. În jur sunt adulți pe care încă nu îi cunoaște, mulți copii, alte sunete, alte mirosuri, alte reguli și un program diferit de cel de acasă.

Iar în mijlocul tuturor acestor lucruri noi, copilul are de făcut o achiziție emoțională importantă: să descopere că poate fi în siguranță și atunci când părintele nu este lângă el și că mama sau tata pleacă, dar se întorc.

🌿 Înainte de toate, copilul are nevoie să se simtă în siguranță

La vârste mici, copilul nu își poate regla întotdeauna singur emoțiile intense. Are nevoie de adulți care să îl ajute să se liniștească. De aceea, un element important al acomodării este relația pe care copilul începe să o construiască cu adulții de la creșă sau grădiniță. Un adult care îl întâmpină cu blândețe, îi răspunde, îl consolează atunci când îi este dor de părinte și începe să îi cunoască semnalele poate deveni treptat o nouă sursă de siguranță.

Acomodarea nu înseamnă, așadar, doar ca un copil „să se obișnuiască să stea fără mama sau tata”. Înseamnă și să descopere: „Și aici există oameni care mă văd, mă ajută și mă pot liniști.”

🌿 Anxietatea de separare este firească

Un copil care plânge atunci când părintele pleacă nu este neapărat un copil „nepregătit pentru grădiniță”. Anxietatea de separare face parte din dezvoltarea normală și poate fi deosebit de intensă în copilăria mică. Aceasta variază mult de la un copil la altul și poate fi prezentă atât la copiii mici, cât și la preșcolari.

Plânsul spune, înainte de toate: „Îmi este greu să mă despart de tine.” Nu spune automat: „Nu sunt bine aici.” Este important și ce se întâmplă după despărțire. Copilul reușește, cu timpul, să accepte consolarea educatorului? Începe să exploreze? Se joacă? Devine curios față de copii sau obiectele din jur? Uneori, momentul despărțirii rămâne dificil o vreme, chiar dacă restul zilei începe să fie din ce în ce mai bun.

🌿 Un ritual de rămas-bun ajută

Se recomandă ritualuri de despărțire scurte și consecvente. Poate fi o îmbrățișare, două săruturi, aceeași propoziție și apoi plecarea: „Eu plec acum. Tu rămâi cu doamna și copiii. După somn vin să te iau. Te iubesc.”

Nu este nevoie să prelungim despărțirea foarte mult în speranța că va veni momentul în care copilul ne va da singur voie să plecăm. Dar nici să dispărem pe ascuns. Copilul are nevoie să învețe că poate avea încredere în ceea ce îi spunem: mama sau tata spune că pleacă, pleacă și apoi se întoarce. Repetată zi după zi, această succesiune devine predictibilă.

🌿 Vorbim despre întoarcerea noastră în timpul copilului, nu în timpul ceasului

Pentru un copil de doi ani, „vin la ora 13:30” înseamnă foarte puțin. „Vin după masa de prânz” sau „vin după ce dormi și mănânci gustarea” poate avea mult mai mult sens. E important să folosim repere pe care copilul le poate înțelege.

Pe măsură ce rutina se repetă, copilul începe să descopere ordinea evenimentelor: mama pleacă → eu mă joc → mâncăm → dormim → mama se întoarce. Și ceea ce la început era complet necunoscut începe să devină previzibil.

🌿 Putem exersa despărțirile înainte

Chiar dacă un copil a stat foarte puțin fără persoana principală de atașament, prima zi de grădiniță nu trebuie să fie neapărat și prima lui experiență semnificativă de separare. Putem exersa prin perioade scurte petrecute cu bunicii, cu celălalt părinte, cu o bonă cunoscută sau cu alte persoane în care avem încredere.

Sunt de dorit astfel de separări de probă înainte de începerea creșei sau grădiniței. Copilul acumulează astfel o experiență foarte importantă: Mama pleacă. Eu pot fi bine și cu altcineva. Mama se întoarce.

🌿 Familiarizăm copilul cu locul înainte de prima zi

Dacă grădinița permite, putem vizita împreună spațiul, curtea sau sala. Putem trece pe lângă clădire și spune: „Uite, aici este grădinița ta.” Putem privi fotografii cu locul și, dacă este posibil, copilul poate cunoaște educatorul înainte ca părintele să îl lase pentru prima dată acolo. Un loc pe care l-am văzut deja este puțin mai puțin necunoscut.

🌿 Copilul se uită și la felul în care noi ne raportăm la noul adult

Există o diferență între a-i spune copilului „Nu ai de ce să te temi!” și a-i transmite, prin cuvinte și comportament: „Eu am încredere că aici ești în siguranță.” E bine ca părintele să îi arate copilului că are încredere în adultul care va avea grijă de el.

Putem vorbi firesc cu educatoarea în prezența copilului, îi putem spune pe nume și îi putem permite copilului să vadă că există o relație de cooperare între adulții care au grijă de el. Nu este nevoie ca părintele să fie lipsit de emoții. Poate simți dor, teamă sau chiar vinovăție și totuși să transmită copilului: „Știu că este greu să ne despărțim. Și am încredere că poți fi în siguranță aici.”

🌿 O bucățică de „acasă” poate veni cu el

Un ursuleț, o păturică, o jucărie mică, o fotografie cu familia sau un alt obiect familiar poate funcționa ca o mică punte între casă și lumea nouă. Atunci când regulile grădiniței permit, cel mic poate avea la el o jucărie sau un obiect drag de acasă. Pentru un copil mic, asemenea lucruri aparent neînsemnate pot avea o valoare emoțională importantă.

🌿 Poveștile ne pot ajuta să pregătim ceea ce urmează

Copiii mici înțeleg lumea nu numai prin explicații, ci foarte mult prin joc și poveste. În săptămânile dinaintea începerii grădiniței putem citi împreună povești despre personaje care merg la creșă sau grădiniță, se despart de părinți, întâlnesc educatori și copii și apoi se întorc acasă.

De exemplu, noi am folosit „Bobiță și Buburuză la grădiniță”, din universul creat de Erika Bartos. Există și multe alte cărți pentru copii despre prima zi de grădiniță, despărțirea de părinți și revederea de la sfârșitul zilei.

Nu este nevoie să transformăm lectura într-o lecție. Putem pur și simplu să citim și să observăm ce îl interesează pe copil: „Uite, și lui îi este dor de mama.” „Ce crezi că face după ce mama pleacă?” „Și apoi cine vine să îl ia?” Uneori copilul va aduce singur în poveste ceea ce îl preocupă.

🌿 Fiecare copil are propriul ritm

Un copil poate intra în prima zi și începe imediat să exploreze. Altul poate sta mult timp aproape de educator înainte să se apropie de ceilalți copii. Unul poate înceta să plângă după câteva zile. Altul poate avea nevoie de câteva săptămâni.

De aceea, comparația cu ceilalți copii ajută rareori. Întrebarea mai utilă este: „Cum evoluează copilul meu față de el însuși, de la o săptămână la alta?”

🌿 Și părintele trece printr-o despărțire

Uneori vorbim atât de mult despre adaptarea copilului încât uităm că și pentru părinte începe o etapă nouă. Pot exista bucurie și ușurare. Dar și dor. Vinovăție. Teama că este prea devreme. Îngrijorarea că va plânge. Sau întrebarea: „Oare fac ceea ce trebuie?” Uneori, începutul acestei perioade poate fi mai dificil pentru părinte decât pentru copil.

Nu trebuie să nu simțim nimic pentru a ne ajuta copilul. Putem avea propriile emoții și, în același timp, să rămânem adulții care țin cadrul acestei tranziții.

🌿 Și, încet, lumea copilului devine mai mare

Creșa sau grădinița nu înseamnă numai separarea de familie. Înseamnă și intrarea într-o lume nouă. Apar alți copii. Alți adulți de care copilul poate ajunge să se atașeze și în care poate avea încredere. Jocuri pe care nu le știa. Cântece și povești noi. Primele prietenii. Experiența de a aștepta, de a împărți, de a cere ajutor, de a participa la activități împreună cu ceilalți.

Mai târziu, poate apărea chiar bucuria de a ajunge dimineața și de a găsi acolo oameni și activități care au devenit ale lui. Familia rămâne baza lui de siguranță. Dar lumea lui începe să se lărgească.

Dacă acomodarea rămâne foarte dificilă, anxietatea este intensă și persistentă sau interferează semnificativ cu viața copilului și a familiei, poate fi de ajutor să solicitați sprijinul unui psiholog. AAP (Asociația Americană de Pediatrie) recomandă solicitarea de sprijin atunci când anxietatea persistă și copilul nu pare să se adapteze separării.